Primăriţa Jenica, obligată să-şi pună salariul la bătaie

LinkedIn

Tribunalul Argeş s-a pronunţat în dosarul Remark IT versus Primăria şi Consiliul Local Ştefăneşti. Omul de afaceri Miron Moldovan, patron al acestei societăţi, a acuzat că nu a mai putut să desfăşoare activităţi de colectare deşeuri IT, asamblare şi comercializare, pentru că administraţia din Ştefăneşti a refuzat să-i emită un acord de funcţionare, conform unei sentinţe de instanţă. Miron Moldovan a cerut judecătorilor ca autorităţile din Ştefăneşti să-i plătească penalităţi şi alte sume chiar din salariile primăriţei şi ale consilierilor locali, motivând că afacerea sa a fost practic îngropată, din cauză că nu au respectat sentinţa respectivă.
# Tribunalul Argeş: Consilierii locali nu au nicio vină
Judecătorii Tribunalului Argeş, prin magistratul Nifon Sachelarie: “Potrivit legii, se va considera că autoritatea publică nu a respectat obligaţiile, într-un mod culpabil, ceea ce atrage aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat. Primarul oraşului Ştefăneşti a refuzat în mod nejustificat să pună în executare această sentinţă, deşi Miron Moldovan a cerut acest lucru în data de 22 februarie 2018. Ca urmare, în baza textelor legale, va fi admisă acţiunea şi se va aplica Primarului Oraşului Ştefăneşti o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, începând cu data de 17.03.2018. Cu privire la ceilalţi pârâţi, acţiunea va fi respinsă, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestora, întrucât consilierii locali nu au calitatea de conducători ai autorităţii publice locale şi nici de persoane care să fie obligate de punerea în practică a sentinţei”- se arată în decizia luată de magistratul Nifon Sachelarie. Consiliul Local Ştefăneşti este format din Bogdan Badea, Dorin Bărbuceanu, Vasile Butan, Vergiliu Gorgoi, Marin Gubavu, Luca George Daniel, Ion Manu Adrian, Grogore Mihalcea, Ion Mihalcea, Nedelcu Maria Magdalena, Constantin Păcioianu, Sorin Poştoacă, Soare Ion Mădălin, Gheorghe Udroiu, Marian Vlad şi Nicolae Voiculescu. Decizia Tribunalului nu este una definitivă.

Write A Comment