Întâlnire la Piteşti cu îndrăgitul neurolog D.C. Dulcan

LinkedIn

Reputatul şi îndrăgitul neurolog şi psihiatru Dumitru Constantin Dulcan se va afla la Piteşti, pe finele acestei luni. Omul de ştiinţă, de origine din Argeş, îşi va lansa volumul “Creierul şi Mintea Universului”, vineri, 31 mai, la ora 17.30, la Filarmonica Piteşti.
Dumitru Constantin Dulcan s-a născut la data de 6 noiembrie 1938, în satul Mârghia de Sus, comuna Lunca Corbului. Este medic neurolog şi psihiatru , autor de literatură filozofică şi metafizică. Este cunoscut în special pentru lucrarea Inteligenţa Materiei, publicată sub o formă cenzurată în perioada comunistă, dar republicată integral și cu adăugiri după 1989. În această carte, autorul a încercat să arate că „știința deținea, deja”, dovezile existenței lui Dumnezeu, manifestat în toate formele vii.
# Citate despre fericire şi dragoste
“Pentru mine, fericirea este momentul în care totul freamătă în noi, se mişcă şi ne învolburează, momentul în care simţi că întreaga lume este cu tine.” (D.C. Dulcan)
“Dragostea este una dintre circumstanţele fericirii indubitabile. În mintea mea este tot timpul faptul că iubirea adolescenţei este una dintre cele mai marcante experienţe. De ce? Pentru că este momentul în care insul afectiv se trezeşte la viaţă. Mai cred că cea mai mare satisfacţie este aceea când pasiunile tale, înclinaţiile tale îşi găsesc un ecou în ceea ce faci. Asta cred că e adevărata fericire a vieţii.” (D.C. Dulcan)
“Pentru fericire este foarte important să fim recunoscători pentru că existăm. Am apucat încă o zi. Atâţia alţii nu mai apucă ziua aia.” (D.C. Dulcan)

Write A Comment