PSD, mai presus de nemulţumirea personală a deputatului Georgescu

LinkedIn

Deputatul Nicolae Georgescu, profesor de istorie şi fost director de şcoală, a stat trei săptămâni să se gândească dacă a făcut bine când ales să plece din PSD. Georgescu părăsise partidul condus de Şerban Valeca, pentru Pro România. Zilele trecute a revenit la social-democraţi.
# Nemulțumirile nu pot fi puse în balanță cu rolul major al conducerii PSD Argeș
“După trei săptămâni de reflecție, am înțeles, mai bine mai târziu decât niciodată, faptul că mandatul de deputat obținut în 2016 reprezintă expresia votului dat Partidului Social Democrat de către  cetățenii din județul Argeș. Consider că decizia de trecere la o altă formațiune politică  reprezintă o formă de distorsionare a votului din Parlamentul Romaniei  și că, ceea ce înseamnă reprezentativitatea cetățenilor, se anulează. De asemenea, nemulțumirile punctuale și personale nu pot fi puse în balanță cu rolul major al conducerii PSD Argeș, al tuturor primarilor PSD din  județ, al reprezentanților de organizații, al celei mai mari și puternice organizații PSD, cea a Municipiului Pitești, în alegerea mea ca deputat. Drept urmare, începând  de astăzi, mă regăsesc în organizația municipală  a PSD Pitesti și vreau să reprezint, prin votul meu, așa cum am făcut-o de la începutul mandatului până astăzi, fără nicio sincopă, interesele celor care mi-au dat votul, ale tuturor cetățenilor județului Argeș.” – a spus Georgescu intr-un comunicat de partid.
# Valeca: Fluctuaţie de atitudine
PSD Arges anunta prin Serban Valeca, pe 23 aprilie, plecarea lui Georgescu: “Filiala Argeș a Partidului Social Democrat a luat act din spațiul public de hotărârea domnului deputat Nicolae Georgescu de a părăsi formațiunea noastră, pentru a trece către alt partid politic. Domnul Nicolae Georgescu este un coleg tânăr, aflat la primul mandat public. Un coleg pe care l-am girat cu încredere, cu sprijin și pe care l-am ajutat, ca partid, să reprezinte în Parlamentul României interesele cetățenilor din Argeș și valorile social democrate pe care le-a invocat dintotdeauna. Transferurile politice către alte formațiuni sunt decizii unilaterale, decizii care țin de consecvența, înțelepciunea, moralitatea și managementul carierei fiecăruia dintre noi, ca aleși ai poporului și membri ai unor echipe.  Având convingerea că Partidul Social Democrat i-a fost un partener corect și deschis domnului deputat, nu putem decât să luam act de fluctuația de atitudine a domniei sale și să îi dorim succes pe drumul pe care l-a ales.”

Write A Comment